blog

Părinții mei îl aveau pe Paul. Era prieten cu ei și venea la noi cînd eu și fratele meu eram bebeluși, venea de sărbători, venea cînd începeam grădinița sau venea în zile obișnuite, cînd pur și simplu se gîndeau ai mei că ar fi bine să mai facă niște fotografii cu noi toți.

Primul album cu mine, la venerabila vîrstă de 6 luni, cînd mîncam cărți, stăteam la mama în brațe, îl trăgeam pe tata de păr și striveam o garoafă, a fost bricolat de Paul. Îl am și acum, l-am sustras din fotografiile familiei. E în imaginea numărul 1.

imaginea #1

Tot Paul mi-a făcut prima fotografie de buletin. Îmi amintesc și acum ziua cu fotografia de buletin: am parcurs rapid cei cîțiva kilometri de la noi de la bloc pînă la fabrică la ai mei, am ajuns cu părul zbîrlit de vînt, m-am întîlnit cu tata și cu Paul, Paul a alcătuit rapid un fundal dintr-o perdea gri, destul de urîtă, și a ieșit o poză alb-negru care îmi place și acum. E în imaginea numărul 2.

imaginea #2

Paul a ales și aparatul de fotografiat cu care am făcut primele fotografii din viața mea, cînd eram în clasa a șaptea. Era un Zenit și, dacă nu aș fi reușit să îl rătăcesc cînd m-am mutat dintr-o casă în alta, ar fi fost acum în imaginea numărul 3.

Nu-mi amintesc să-l fi auzit vreodată pe Paul să ne zică să stăm într-un fel sau să facem ceva anume pentru o fotografie. Nici nu știu cînd ne făcea fotografiile. Îmi amintesc un zîmbet discret, sub o mustață spectaculoasă, aparatul în completarea palmelor, un fel de a fi, calm si liniștitor. Noi eram acolo, Paul era acolo. Și așa apăreau și fotografiile.

Nu știu dacă eu am devenit un adult la fel de cool cum era Paul pe vremea cum eram eu mică, dar sînt aici. Și apar și fotografiile.